E fundaș, dar îl are ca idol pe Anelka. Fanchone se arată încântat de fanii Petrolului: „Așa ceva vezi doar la echipele mari din Franța”

Redactor:
Robert ZANFIR
E fundaș, dar îl are ca idol pe Anelka. Fanchone se arată încântat de fanii Petrolului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul își continuă pregătirile în Slovenia, acolo unde Mutu și Compania au înregitrat deja trei victorii, fără a primi gol. Unul dintre cei șapte nou-veniți sub comanda lui Răzvan Lucescu, Jean-Alain Andre Fanchone, se arată încântat de transferul la Petrolul, dar mai ales de suporterii ploieșteni. „Am înțeles filosofia lui Lucescu”, spune fundașul stânga.

„Am găsit aici un grup bun, mulți dintre băieți știu fraceză, iar acest lucru m-a ajutat foarte mult să mă integrez. De asemenea, antrenorul vorbește această limbă și îmi este foarte ușor să știu ce am de făcut. Am înțeles filosofia lui Lucescu, mi-a explicat foarte bine ce vrea de la mine în ambele faze, de apărare și atac, dar și atunci când mingea este în posesia adversarilor. Proiectul sportiv al clubului, imaginea pe care o are în România, pasiunea suporterilor, toate astea m-au făcut să îmi doresc să vin aici”, a declarat Fanchone pentru site-ul oficial al Petrolului.

Încântat de atmosfera de pe „Ilie Oană”

„Am auzit multe lucruri frumoase despre susținătorii noștri, că sunt mereu aproape de echipă și că fac o atmosferă incredibilă la meciuri, am și văzut câteva imagini pe internet. În Franța nu vezi așa ceva decât la echipele mari din Ligue 1″, a mai spus Fanchone, care dezvăluie că îl are idol pe Anelka.

„În Franța, purtam numărul 3, dar când am venit la Petrolul nu era disponibil, așa că am ales 39, la fel ca Anelka, un fotbalist pe care îl admir foarte mult”, a mai afirmat Jean-Alain Andre Fanchone

Petrolul a câștigat toate cele trei amicale de până acum, cu Volga Novgorod (5-0), Dinamo Zagreb (2-0) și Slaven Belupo (2-0). Miercuri, de la ora 20:00, este programat meciul cu NK Maribor.

Sursa foto: fcpetrolul.ro

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×